Totodată, compania anunță că va asigura circulaţia trenurilor de navetă şi circulaţia trenurilor pe distanţe lungi care...
Stiri
Suspecţii şi bolnavii de COVID -19 din Argeş vor fi transportaţi şi internaţi la Spitalul Mioveni. Spitalul...
Încă de azi au început testele pentru a se asigura toate condițiile tehnice pentru cei peste 30...
În județul Argeș, la ora 9 dimineața, situația persoanelor afectate de măsurile de carantină sau izolare se...
Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat că amânarea plăţii ratelor la bănci se va traduce prin...
I. MĂSURI NECESARE APLICĂRII DISPOZIŢIILOR DECRETULUINR.195/2020 PRIVIND INSTITUIREA STĂRII DE URGENŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI 1. PROIECT DE ORDONANȚĂ...
După trei ani la conducerea Teatrul Davila, directorul Nicolae Poghirc şi-a încheiat mandatul. De numele său sunt...
Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, a anunțat, că...
Mâine are loc ședința Consiliului Local Pitești, ocazie cu care primarul Cornel Ionică va prezenta un document...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.
Vicepreşedintele CJ Argeş, Marius Nicolaescu, a postat pe pagina sa de Facebook, un mesaj fierbinte la adresa...
Astăzi, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat într-o declarație video, că sistemul bancar a fost de acord...
Primăria Municipiului Pitești, prin Apă Canal 2000 S.A., anunță noi măsuri privind reducerea răspândirii virusului COVID-19....
Guvernul Orban va aproba o rectificare bugetară, iar banii vor fi direcţionaţi, în special, către Ministerul Sănănăţii.
În această noapte, a fost publicată Ordonanţa Militară nr. 3, care a fost emisă în contextul epidemiei...
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale,...
A fost actualizată lista cu „zonele roşii” de coronavirus. Ţările vizate sunt: Italia, Franţa, Germania, Spania şi...
Bărbatul a transmis imagini live pe Facebook din interiorul unei ambulanțe, după ce a sunat la numărul...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut o serie de declaraţii la Digi24, despre șomajul tehnic:
Având în vedere ultimele evoluții legate de creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate cu Coronavirus...
Ieri, arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a donat echipamente şi aparatură medicală, în valoare de 50.000 de lei,...

