
Pe cine mai scoate Alina Gorghiu din joben?
Dragi români, rămâne cum zic șmecherii din politică – ”munca e pentru tractoare, pentru fraieri” … pentru pulime.
Șmecherii se descurcă …
Duminică, la lansarea candidaturii lui ”Goe” pentru Primăria Curtea de Argeș, am văzut niște fețe noi, rânjind – obedient și tâmp – la Alinuța, curățându-i/periindu-i scamele de pe umeri.
Printre ele, am remarcat o tinerică … despre care nu știam nimic.
Am întrebat în dreapta și în stânga, cine este, dar toți erau paralizați de frică să vorbească cu noi, ca nu cumva să fie văzuți de vreunul din gașca ”conducătoare” a Alinei Gorghiu, la taclale cu noi.
Astăzi dimineață, aveam să aflăm că tipa respectivă este duputat PNL de Neamț – Mara Calista.
Inițial, nu ni s-a părut nimic ciudat, că Alina a invitat colegi parlamentari la acest eveniment, doar că informațiile suplimentare, obținute ulterior, ne-au suscitat interesul/atenția, așa că ne-am apucat de ”săpat”.
Mara Daniel Calista – născută în anul 1988, a intrat ”în câmpul muncii” din anul 2008 (când, încă, era studentă la SNSPA, Facultatea de Științe Politice) – ca stagiar, pentru doar o lună – la Ministerul Afacerilor Externe, departamentul CEDO (nu e exclus să fi fost o colaborare dintre SNSPA și ME, privind practica pentru studenți);
Apoi … țineți-vă bine …
⦁ Decembrie 2008 / Octombrie 2009 – șef Cabinet – Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Birou Parlamentar;
⦁ Martie 2010 / Septembrie 2012 – consilier – Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Deputat al Colegiului Uninominal nr. 22 (în legislatura 2008 – 2010 Alina Gorghiu a fost aleasă deputat în circumscriptia electorală nr.42 BUCUREŞTI, colegiul uninominal nr.22)
⦁ Ianuarie 2011 / Noiembrie 2012 – preşedinte – Asociaţia O Șansă pentru Viitor;
⦁ Septembrie 2012 / Decembrie 2012 – consilier – Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Vicepreşedinte Camera Deputaţilor (Alina Gorghiu);
⦁ Ianuarie 2013 / Septembrie 2013 – consilier – Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Cabinet Chestor Camera Deputaţilor;
⦁ Septembrie 2013 / Octombrie 2015 – consilier – Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Cabinet Vicepreşedinte Camera Deputaţilor;
⦁ Octombrie 2015 / Noiembrie 2015 – consilier – Camera Deputaţilor – Cabinet Vicepreşedinte Camera Deputaţilor;
⦁ Iunie 2016 / Octombrie 2016 – MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE – Loteria Română (super ”cașcaval”);
⦁ Decembrie 2015 / 17 Octombrie 2016 – consilier personal – Guvernul României – Cabinetul Prim-ministrului României (Alina Gorghiu era președinta PNL și era în relații ”cordiale” cu Dacian Cioloș, că doar i-a pus fățăul pe afișele PNL. Toate lumea își aduce aminte de tandemul ”păcătos – dezastruos” al PNL: Alina Gorghiu – Dacian Cioloș, din 2016);
⦁ 2016 / 2020 – deputat PNL de Teleorman (Alina era președinte PNL, la data întocmirii listelor de candidaturi). La doar 28 de ani, tânăra Mara – consiliera Alinei Gorghiu – a intrat în Parlamentul României, pe listele PNL Teleorman, fără nicio legătură solidă cu această organizație;
⦁ 2020 / prezent – deputat PNL de Neamț … fără perspective de a mai prinde vreun loc pe listele celor de la PNL Neamț.
Din 2008, până acum – toată viața ”din câmpul muncii” – doamna Calista (fosta consilieră a Alinei Gorghiu) a trăit din politică … 14 ani, doamnelor și domnilor.
Cam ăsta-i norocul în viață al unora … nu trebuie – musai – să muncești ”cu cârca”, să iei drumul exilului, departe de familie … uite că poți să ajungi parlamentar la 28 de ani, dacă lucrezi cu Alina Gorghiu.
Cert este că – pe surse – am fost atenționați cum că Alina Gorghiu îi caută un loc de parlamentar Marei Calista, întrucât cei de la Neamț i-au dat, deja, ”un șut în dos” … și rămâne sărăcuța fără loc în Parlament.
Doar că Alinuța nu-i poate asigura un loc pe listele de parlamentare decât în Argeș, unde este președintă de organizație … așa că se lucrează, cu abnegație.
Hmmmm … cam multe promisiuni, mulți pretendenți … și locuri eligibile … oha …
Periene, emoții?
Mihăiță, emoții? Oricum tu ești departe … după Alinuța, Perianu, Goe Petrescu ș.a.
PS
Datele prezentata mai sus au fost preluate din CV ul deputatei, postat pe pagina Camerei Deputaților (date publice).