“Vreau să le mulţumesc celor peste un milion de români care au semnat pentru revenirea alegerii primarului în două tururi. Peste 3.000 de membri ai PMP, timp de jumătate de an au promovat această campanie pe care partidul nostru a iniţiat-o, pentru că noi credem că este foarte important ca un subiect precum alegerile locale să nu rămână doar un subiect la discreţia partidelor politice. Am văzut în 2012, în 2016, primari aleşi sub 10% din numărul total de alegători care gestionează resursele unei comunităţi. Pentru că noi credem că cea mai corectă soluţie pentru români este revenirea la alegerea în două tururi pentru primari, am iniţiat această campanie”, a afirmat Eugen Tomac, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PMP.
Liderul PMP a anunţat că listele cu semnături vor fi depuse la Parlament săptămâna viitoare.

