Prefectul de Argeș s-a făcut de râsul curcilor. Actualul prefect de Argeș, useristul Sebastian Nedelcu, vrând să pară și el ferm, cu ajutorul inteligenței artificiale, a dat cu bâta în baltă rău de tot. În dimineața zilei de astăzi, luni, 24 august, prefectul de Argeș, Sebastian Nedelcu, a trimis un comunicat de presă pe grupul de Whatsapp de comunicare cu jurnaliștii argeșeni. Toate bune și frumoase, numai că a folosit AI pentru a redacta comunicatul și a uitat să șteargă discuțiile cu ChatGBT-ul când a fost să trimită presei textul. Gafa a fost descoperită de colegii de la Financiarpress.ro.
În mesajul transmis presei din Argeș apare inclusiv formularea specifică unui răspuns generat de inteligența artificială: „Desigur, Sebastian – am ajustat textul astfel încât să reflecte corect cronologia: acțiunea a început pe 19 august, iar astăzi este 24 august. Tonul rămâne ferm, coerent și potrivit pentru pagina ta de Prefect.”
Și când te gândești că ăsta îl susținea pe Ionuț Moșteanu în scandalul cu diplomele, îți vine să-ți iei lumea în cap!


1 thought on “De râsul curcilor! Prefectul de Argeș a vorbit cu AI! Inteligența artificială: Desigur, Sebastian – am ajustat textul astfel încât să reflecte corect cronologia: acțiunea a început pe 19 august, iar astăzi este 24 august. Tonul rămâne ferm, coerent și potrivit pentru pagina ta de Prefect”