Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

 

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
  • cunoştinţe de operare pe calculator dovedite cu documente din care să rezulte absolvirea unor cursuri în domeniul IT;
  • certificat de absolvire a unui curs de Inspector în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă;
  • certificat de absolvire a unui curs de Inspector Resurse Umane;
  • cunoştinţe de limba engleză, nivel de cunoaştere mediu, care vor fi testate în cadrul concursului.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 22 noiembrie 2018: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 29 noiembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 05 decembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.

 

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Municipiului Piteşti, Str. Victoriei nr. 24, intrarea D, Compartimentul Relaţii Publice sau de la Biroul Management Resurse Umane, camera 12, telefon 0372/481.819

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *