Documentul este de la Curtea de Onoare și Arbitraj Argeş și spune că, în conformitate cu Statutul PNL, hotărârea Biroului Județean al PNL Arges este suspendată până când contestația membrilor Biroului Politic Local al PNL Pitești rămâne definitivă.
Membrii BPL al PNL Pitești au contestat hotărârea BPJ al PNL Arges la Curtea de Onoare și Arbitraj Arges, care se va pronunța în privința speței, decizia putând fi atacată la Curtea Arbitraj nationala.
Deci până la o decizie definitivă a Curții de Arbitraj a PNL, Perianu și echipa rămân în funcții, iar Miutescu trebuie sa justifice la Curtea de Arbitraj hotărârea.
Și bineînțeles sa mai invete Statutul PNL.
Curtea de Arbitraj (CA) este instanța supremă de jurisdicție a Partidului Național Liberal, cu atribuții și competențe privind respectarea prevederilor Statutului și ale Codului Etic, soluționarea contestațiilor privind sancțiunile disciplinare, precum și soluționarea tuturor comtestațiilor repartizate în competența sa de către statut și prezentul regulament în vederea păstrării disciplinei și moralității în cadrul partidului.
P.S: Acum, dupã ce am vãzut cum stã treaba, îi transmitem lui Miuţescu faptul cã politica adevãratã nu se face la vrãjealã. Şi mai ales, nu se face cu ranchiunã. Se face cu proiecte pentru votanţi, şi cu chestii de-astea de habar n-are dom’ preşedinte.


