”Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată, și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor și, totodată, să înceteze efectele Decretului Președintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar și ale Decretului Președintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”, se arată în documentul oficial transmis Administrației Prezidențiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, informează Stiripesurse.ro.

