Potrivit ultimelor modificări ale legislației, înmatricularea unui vehicul se suspendă de drept în cazul în care expiră Inspecția Tehnică Periodică (ITP).

Astfel, conducerea unei mașini cu ITP-ul expirat echivalează cu conducerea unei mașini neînmatriculate, cu toate consecințele legale care decurg de aici.

În cazul în care ai ITP-ul expirat și ești oprit de un polițist, acesta este obligat să rețină talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii.

 
 

Potrivit Antena 1, urmează două amenzi (una pentru lipsa ITP-ului valabil și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării) care, în 2019, poate ajunge (cumulat) la 5.800 de lei. Suplimentar, se eliberează o dovadă fără drept de circulație, astfel că mașina mai poate fi deplasată doar pe platformă, care mai costă undeva între 300-500 de lei.

Certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliția Rutieră la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului, respectiv trecerea Inspecției Tehnice Periodice. Potrivit legislației, aceasta trebuie făcută, în cazul mașinilor de uz personal, la fiecare doi ani. Excepție fac mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii acestora fiind nevoiți să le prezinte la ITP anual.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *