Secretarul general al PSD, Codrin Ştefãnescu, a declarat pentru Libertatea.ro cã PSD nu pierde majoritatea parlamentarã, în ciuda faptului cã mulţi social-democraţi au dezertat pentru a se alãtura lui Victor Ponta, lider al PRO România. Se pare cã PSD-ul luptã din rãsputeri sã aducã oameni noi în partid. Gurile rele spun cã Dragnea promite funcţii la greu, doar-doar va reuşi sã convingã.

  „Ne aşteptam la numele astea care s-au vehiculat, plecările, eram pregătiţi. Puţinele plecări din PSD erau luate în calcul de către noi. Am ştiut de la început, toţi colegii, că, după încercarea de puci eşuată de acum câteva luni de zile, unii dintre colegii care stau cu urechea aplecată mai în exteriorul partidului decât în interior vor primi ‘verde’ pentru a întări partiduleţul de buzunar condus de cel care ne-a trădat cel mai mult şi al cărui nume nici nu vreau să-l rostesc. Asta e calea pe care au ales-o, dacă adversarii noştri îşi închipuie că vom pierde majoritatea după aceste mişcări pe care le-au făcut, toate concentrate, se înşală, pentru că noi deja ne pregătim să primim în rândul nostru între 8 şi 11 parlamentari din alte partide în această perioadă, vorbesc de senatori şi deputaţi”, a afirmat Codrin Ştefănescu., potrivit sursei citate.  

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *