Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat să vorbească la Congresul Socialiştilor Europeni, de la Madrid, unde a avut o intervenţie în cadrul panelului legat de echitate în Europa, iar la finalul discursului, chiar în timp ce cobora de pe scenă, a fost huiduit de eurodeputatul S&D Ana Gomes, din Portugalia.
„Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D”, a strigat Ana Gomes, în spaniolă. Eurodeputatul a confirmat, pentru Libertatea, că ea este cea care a strigat şi că acesta a fost mesajul ei.

