„Alături de senatorul PNL de Vrancea Cătălin Toma, am inițiat și depus joi, 21 februarie, la Camera Deputaților, un proiect de lege privind acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat. Propunerea noastră, susținută și de colegii din PNL, prevede acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei/an/persoană, pentru angajații din mediul privat, care să fie deduse din impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe profit”, a transmis deputatul Ion Ştefan, potrivit Libertatea.
Liberalii spun că, prin această propunere, se asigură un tratament similar angajaților de la privat și de la stat și se elimină discriminarea în privința veniturilor. „Acordarea acestor vouchere de vacanță și celor din mediul privat va stimula și industria turismului, aducând încasări suplimentare la bugetul de stat. Angajatul din sectorul privat căruia îi cresc veniturile își poate petrece o vacanță în țară, cu rol de recuperarea capacității de muncă, iar acesta va avea un grad de motivare ridicat și așa putem vorbim despre creșterea productivității muncii”, spune Ştefan. Deputatul PNL mai afirmă că „amendamentul este o măsură bine venită în favoarea angajatului căruia îi cresc veniturile reale, dar și în favoarea angajatorului care are posibilitatea să acorde angajaților, pe lângă salariu, și tichete pentru vacanțe la stațiunile din țară”.

