"Am discutat imediat dupa meci, atât cu dl. primar Ionică, precum şi cu o parte din membrii CA şi concluziile noastre sunt clare. Toţi cei implicaţi la FC Argeş – secţia FOTBAL îşi bat joc de noi! Nu ştiu decât să ceară salarii mai mari, prime, cantonamente înaintea meciurilor şi plecări la meciurile din deplasare cu zile înainte, chiar dacă distanţele sunt scurte (spre execmplu – Bucureşti). Am făcut eforturi să le asigurăm toate condiţiile, dar rezultatele sunt din ce în ce mai proaste (vezi meciuri cu echipe care nu bat pe nimeni – Baloteşti, Metaloglobus). Asta în condiţiile în care Primarul Municipiului Piteşti are mari probleme cu bugetul şi, împreună cu factorii de decizie din primărie şi serviciile aferente iau în calcul chiar micsorarea salariilor personale în ultimile luni ale anului în curs. Drept urmare, după ce ne-am sfătuit, am decis ca să reducem cheltuielile. Nu mai dăm prime (pentru că nu avem ce premia!), nu mai organizăm cantonamente înaintea meciurilor de acasă (cine e profesionist, doarme acasă, iar a doua zi "mănâncă pământul" la meci!) şi plecăm cu o zi înainte când jucăm la…Oradea. Nu este posibil ca unii să se zbată, iar alţii să "toace banii"! Am fost personal la Baloteşti şi mi-a fost mie ruşine de ce am văzut şi de suporterii care au făcut deplasarea, au tremurat de frig, dar au încurajat echipa tot meciul.

