Iniţiativa este a lui Cătălin Rădulescu, care, culmea, nu face parte din acest grup. Dar, noi, cârcotaşii, am aflat de discuţiile pe grup şi l-am sunat pe Rădulescu. Ca să mai băgăm puţin băţul prin gard.
Rădulescu spune răspicat că este iniţiativa lui, iar "Valeca nu a făcut niciun efort, n-a venit cu vreo iniţiativă a lui mentală ca să schimbe ceva". Mai mult Rădulescu vrea să ştie de la Şerban Valeca, vicepreşedintele Senatului, cum a picat incompatibilitatea în Senat, săptămâna trecută, de ce nu a fost în stare să adune senatorii pentru a trece la vot. Incompatibilitatea a picat la vot. Mai mulţi senatori ai puterii au lipsit la vot.

