Ieri a fost isterie la PNL Argeş! A venit şeful ãl mare de la Centru ca sã dea ultimele indicaţii lui Miuţescu despre ce strategie ar trebui adoptatã ca sã nu mai rãmânã corijenţi şi la alegerile astea. Se pare însã cã baia de mulţime de la Simfonia Lalelelor l-a cam ameţit pe Ludovic Orban, iar la conferinţa de presã a organzaţiei judeţene, a cam luat-o pe arãturã.

 Întrebat pe ce loc va fi PNL în Argeș la alegerile auroparlamentare, Orban a rãspuns:

“Noi sperãm locul I, și, în cel mai rău caz, locul II. Cred cã argeșenii s-au sãturat de roșu. Chiar și președintele CJ e roșu la față.”

“De rușine”, a adãugat spiritualul Miuţescu.

Acuma, noi, ca ziarişti bãtrâni în meseria asta, n-am ştiut dacã sã râdem sau sã plângem. Rãspunsul lui Orban e de departe cel mai tare mesaj politic din ultimii 30 de ani. Ȋn acest moment, PSD Argeş tremurã de fricã din pricinã cã partidul lui Valeca ar putea ieşi chiar pe locul III, în condiţiile în care Orban nu s-a hotãrât pe ce poziţie sã plaseze organizaţia lui Miuţescu.

“Locul I, și, în cel mai rău caz, locul II” e un pronostic încurajator pentru PNL Argeş care, în realitate, e posibil sã scoatã un scor cu o cifrã, dupã cum au mãrturisit surse liberale pentru Institutiilestatului.ro. Dar, sã nu fim pesimişti şi sã-i lãsãm în pace pe puciştii din PNL Argeş. Nu uitaţi!

Anul ãsta, PNL-ul bate PSD-ul în Argeş la europarlamentare. Sau, în cel mai rãu caz, PSD-ul bate PNL-ul… 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *