Institutul Naţional de Statistică publică luni evoluţia prețurilor de consum în luna aprilie. Cifrele vor fi interesante cu privire la puterea de cumpărare a a românilor, în condiţiile în care în pieţe şi supermarketuri se remarcă o creştere a preţurilor faţă de începutul anului, informează Antena 3.
Eurostat a anunţat că România a avut în martie cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE de 4,2%, iar INS anunţa la rându său o creştere a inflaţiei de peste 4% comparativ cu martie 2018.

