O bombă cât cea de la Hiroshima stă să explodeze în curtea PNL. Traseul autostrăzii Piteşti- Sibiu a fost schimbat de Ludovic Orban în perioada în care era ministru al Transporturilor. Şi asta nu pentru că ar fi fost mai ieftin sau mai fezabil, ci pentru că Adrian Miuţescu ar fi copt o afacere babană. Acest lucru nu a ajuns doar la urechile noastre ci şi la cele ale unor persoane avizate care sapă la greu pentru a scoate la iveală adevărul.

 Potrivit surselor noastre, există indicii temeinice că Ludovic Orban ar deţine împreună cu Adrian Miuţescu (prin interpuşi) terenuri pe traseul viitoarei artere rutiere Piteşti-Sibiu. Suspiciunile sunt întărite şi de faptul că traseul autostrăzii a fost modificat în 2007-2008, perioadă în care Ludovic Orban era  ministru al Transporturilor. Iniţial, în 1994, traseul era proiectat pe latura dreaptă a lacului de acumulare Zigoneni, iar noul traseu a fost schimbat pe partea stângă, străbătând cartierul Noapteş din Curtea de Argeş, exact unde deţine Miuţescu proprietăţi imobiliare. Valoarea investiţiei a crescut foarte mult deoarece autostrada va trece acum pe deasupra lacului, ceea ce nu se întâmpla anterior. Studiul de fezabilitate a fost executat (2007-2008) de o firmă privată desprinsă din ITAN, cea mai mare întreprindere de proiectare de pe vremea lui Ceauşescu. 


Mai mult, la acea dată primarul Municipilui Curtea de Argeş era PNL-istul Nicuţ, om care ar fi pus umărul la afacerea cu terenurile: Orban a schimbat traseul arterei rutiere, ca ministru al Transporturilor, Nicuţ a identificat deţinătorii de terenuri din zonă şi Miuţescu "s-a ocupat" de tranzacţiile imobiliare. Acum, se lucrează la identificarea actualilor deţinători de  terenuri din zona Băiculeşti – Curtea de Argeş şi se verifică la primării şi OCPI care a fost dinamica tranzacţiilor imobiliare din acea perioadă.  Se analizează intensificarea tranzacţiilor în perioada schimbării traseului. Au divulgat date nedestinate publicului: Ludovic Orban – traseul şi Nicuţ – numele deţinătorilor terenurilor? Atunci s-ar confirma suspiciunile că traseul a fost schimbat fraudulos în interesul acestora. 

Cu aceşti sforari se plimbă preşedintele ţării şi Rareş Bogdan umăr la umăr şi clamează lupta împotriva corupţiei şi iţi rup cămăşile de pe ei pentru o justiţie corectă.
 
Haideţi la Referendum alături de Ludovic Orban şi Adrian Miuţescu! De acum se fac oameni serioşi! 

PS: Într-un episod viitor veţi afla cum " a plimbat" Adrian Miuţescu pe un "drumar argeşean" prin birourile lui Orban de la Ministerul  Transporturilor. Aparent s-ar spune că a făcut lobby, bineînţeles că neinteresat material, pentru un om de afaceri care a încasat sume de 
bani imense de la Ministerul transporturilor. Numai că, recent, CCR a arătat că acest lucru este ILEGAL. "Curtea reţine că deputaţii şi  senatorii nu au dreptul să intermedieze relaţia dintre potenţialii investitori şi administraţiile publice locale sau centrale, întrucât aceste activităţi reprezintă, fie o formă nepermisă de control parlamentar, fier o arogare de drepturi care denaturează mandatul de parlamentar". 
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *