“După acest scrutin de vot, am analizat puțin, iar o prima impresie, este următoarea: după ce ne-am dat jos două guverne, din care unul prin moțiune de cenzură cu aplauze, după ce am dat afară cinci președinți de organizații, după ce ne-am umplut de zoaie membrii care au avut opinii diferite, până i-am făcut să-și facă un partid, îmi vine în minte nimeni altul, decât Don Quijote care s-a luptat cu morile de vânt. Noi ne-am luptat cu "statul paralel". Noi i-am dat afară pe unii, și i-am reprimit cu ochii închiși. Am mimat demisii rușinoase, și i-am primit la loc fără nicio minimă analiză. Cred cu tărie, că ne-am bătut singuri. Este nevoie de cel puțin o demisie de onoare a președintelui (n.red, Liviu Dragnea), și de o reorganizare in forță.”, a scris Mãrãşoiu, pe Facebook.

