Tăriceanu și-a susținut nevinovăția în fața colegilor săi din plenul Camerei superioare, unde s-a votat pentru neridicarea imunității parlamentare ca urmare a cererii DNA.
„Nu este identificată fapta de luare de mită într-una dintre formele pretinderii, promisiunii sau înţelegerii, fiecare dintre acestea fiind menţionate de către procuror în referat. Nu este identificată persoana de la care aş fi primit mita. Se vorbeşte de ‘consultanţa politică de care a beneficiat Călin Popescu-Tăriceanu’, când în fapt aceasta a fost prestată către Partidul Naţional Liberal – PNL, sens în care există un contract între PNL şi Multimedia Political Communication SRL – societatea lui Dan Andronic, precum şi declaraţii de martori. Niciunul dintre martorii audiaţi în dosar nu spune despre mine că aş fi pretins vreun folos. Nu este identificată atribuţia concretă pentru care aş fi primit/pretins mită. Acuzaţia conţine date false: se afirmă că unele persoane au fost trimise în judecată alături de mine în faţa ÎCCJ, într-un dosar având ca obiect obţinerea în mod ilegal a unei suprafeţe de teren, ceea ce este complet fals”, a susținut Tăriceanu.

