Ieri, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în unanimitate, să acorde o licenţă audiovizuală televiziunii cu profil generalist Smart TV/ Smart TV HD București. Patroni sunt Adrian Sârbu și Marius Tucă.
“Inițiativa pornește de la o constatare comună: publicul urban, cu anumită suficiență materială și cu o educație superioară, la fel ca și cei care aspiră la acest statut, se regăsește din ce în ce mai puțin în fața ecranelor tv. El este prezent, în schimb, în fața ecranelor smart, telefon, tableta, etc. Smart TV va fi un cana de jurnalism și cultură urbană”, a declarat Adrian Sârbu, potrivit Mediafax.ro.

