1. consilier superior în cadrul Centrului Local Curtea de Argeș;
  2. consilier superior în cadrul Centrului Local Topoloveni.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental: științe inginerești sau științe sociale;
  • vechime minimă 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 iulie 2019, ora 17:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 16 iulie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Argeș, cu sediul în Pitești, Str. Armand Călinescu, nr. 44, telefon 0248/210.536, interior 105, 106

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *