Potrivit unui anunţ postat de Primãria Piteşti pe pagina de Facebook, mâine,7 iulie, va fi redeschis circulației tronsonul nr. 1 al B-dului Eroilor, cel cuprins între strada Egalității (intersecția de la Muzeul Județean Argeș) și B-dul Republicii (intersecția de la poșta veche). De asemenea, de luni, 8 iulie, se va închide circulaţiei, în totalitate, tronsonul cuprins între intersecția cu Egalității până la intersecția cu strada Exercițiu.

 Asta înseamnã cã şi autobuzele Publitrans vor avea traseele deviate, dupã cum urmeazã:


S.C. Publitrans 2000 S.A. anunţă publicul călător că circulaţia mijloacelor de transport pentru liniile 13, 13B şi Centru – Cimitir Sf. Gheorghe va fi modificată. 
Astfel, linia 13B pe sensul Războieni – Găvana va avea traseul comun cu linia 13, fiind deviată pe str. Exerciţiu – str. Smeurei. Ambele linii de transport pe sensurile de întoarcere Alprom – Războieni, respectiv Găvana – Războieni, vor fi deviate pe traseul str. Dumbravei – str. Armand Călinescu – B-dul Eroilor – B-dul Republicii – str. Smeurei – str. Exerciţiu, începând din data de luni, 8 iulie 2019.
Linia de transport Centru – Cimitir Sf. Gheorghe va fi deviată pe traseul – B-dul Eroilor – str. Primăverii- str. Egalităţii – Calea Craiovei – C.A. Rosetti – B-dul Republicii, începând de sâmbătă, 6 iulie 2019.
Pentru mijloacele de transport deviate, pe toată durata efectuării lucrărilor de reabilitare a B-dului Eroilor, se va suspenda oprirea acestora în staţiile Muzeul Judeţean, Cercul Militar şi Teatru Al. Davila. Autobuzele liniei 13B vor opri şi în staţia A.J.O.F.M. Pentru staţia Muzeul Judeţean se va folosi fosta staţie amplasată vis-à-vis de Parcul 1907.
Următoarele etape privind desfăşurarea lucrărilor de reabilitare a B-dului Eroilor vor fi anunţate în timp util.
Participanții la trafic sunt rugați să circule cu aten
ție și să respecte restricțiile impuse.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *