“USR își va alege în congresul de azi candidatul pentru prezidențialele din noiembrie. Fac echipă cu Dan Barna de doi ani și jumătate, am avut perioade în care am stat mai mult cu el decât cu familia și pot să spun cu mâna pe inimă că omul ăsta a fost mană cerească pentru USR. A preluat partidul nostru la sfârșitul lui 2017 când eram cam 1700 de oameni si jumătate eram în război cu cealaltă jumătate. Cu calm, răbdare, entuziasm, umor, mult tact și enorm de multă muncă a reușit să ne țină împreună, să trecem de acel hop și să ajungem partidul care va schimba România.
N-o să uit când i-am zis la un moment dat la începutul verii 2018, că asta era treaba mea, să mă gândesc și la bune și la rele și mergea prost cu semnăturile la #fărăpenali – ”Dane, uite m-am gândit la niște variante de comunicare dacă nu iese campania #fărăpenali”. Și mi-a tăiat-o scurt, deși nu era un lucru obișnuit pentru discuțiile dintre noi – ”nu vreau să aud variantele de care zici, #fărăpenali o să iasă pentru că am încredere în români, o să stăm zi de zi în stradă să vorbim cu oamenii și o să vezi că iese”. Și s-a încheiat discuția. Și a mobilizat toate energiile din partid și din societate, s-au strâns semnăturile și acum e doar chestiune de timp până vom vedea modificarea în Constituție.
Ăsta e omul, gata să treacă prin zid pentru un ideal.
Dan Barna ar fi cel mai bun președinte pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani și ar fi un președinte bun pentru absolut toți românii. Și pentru acest vis frumos voi fi alături de el gata să trecem de orice obstacol, oricât de greu ar fi el.”, a scris deputatul argeşean Ionuţ Moşteanu, pe pagina sa de Facebook.

