Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a fost votat, ieri, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, pentru a fi prim-vicepreşedinte în partid. Este o "promovare la excepţional" a declarat liderul PNL, Ludovic Orban.

 "Sunt onorat şi emoţionat cum am fost şi pe data de 14 martie atunci când m-aţi primit în mijlocul dumneavoastră. (…) Atunci când în faţa dumneavoastră în emisiuni sau la conferinţele de presă sau aici în faţă voastră spuneam că vom câştiga europarlamentarele erau unii dintre dvs, nu puţini, unii se află în primul rând, care zâmbeau sarcastic şi se întrebau ce o fi păţit Rareş, dacă e sănătos. V-am spus că înainte de orice pentru a câştiga e nevoie de încredere, mobilizare şi energie", a spus Rareş Bogdan înainte de vot., potrivit Mediafax.ro.

"Propunerea mea pentru această funcţie, propunere pe care am prezentat-o şi în cadrul Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal, este în persoana lui Rareş Bogdan. Trebuie să recunosc că este o promovare la excepţional. Sunt mulţi colegi de-ai noştri, cu vechime în partid, cu ştate vechi, care au dus bătălii pentru partid şi care ar fi putut candida pentru această funcţie. Am ales, totuşi, să vă formulăm această propunere pentru că promovările excepţionale se fac după rezultate excepţionale", a spus Ludovic Orban în cadrul evenimentului de la Romexpo., potrivit sursei citate.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *