Fetiţa crescută de PSD, vuvuzela PDL-ului ṣi DIVA de la PNL, Sorina Marin, explică, pe Facebook, cam cum stă treaba cu ea – potential viitor prefect de Argeṣ. Sorina ȋṣi dă singură un interesant drept la replica, ȋn care ȋncearcă să ne spună că primarilor PSD le este frică de ea, că e “legistă”. La cât de misogini sunt primarii noṣtri, nu se tem ei de o femeie. Deci, pas…

 Altfel, cică “îndeplinesc toate condițiile impuse de lege pentru a fi numită într-o funcție de demnitate publică, dacă așa va consideră Guvernul.”, spune Sorina Marin. Pe bune că n-am fi văzut-o alergând pentru partid ȋn Campania pentru europarlamentare, aṣ crede c-o pune prefect pentru competenţă…

 

 Drept la replică – Disperare la PSD

Speculațiile din mediul public argeșean potrivit cărora m-aș află printre cei vizați pentru funcția de prefect, au dus la o isterie generală în rândul primarilor cu probleme în justiție și nu numai. Astfel că, au activat celulă de criză ,, Codul roșu pentru Prefectura": ,,Ce ne facem dacă vine Sorina Marin la Prefectura? Nu ne iartă! E legistă!". Și pentru că nu am nicio funcție politică și sunt funcționar public de carieră cu experiență de aproape 20 de ani în administrația publică, au decis să mă denigreze pe linie profesională în mass-media.
Vorbesc de aceeași celulă de criză și de (crize) care în perioada 2010 – 2012 m-a dat afară, pe nedrept, de la serviciu, mi-a fabricat dosare penale pe care le vântură și acum, etc., aceași celulă de criză cu care M -AM LUPTAT și pe care AM ÎNVINS-O ÎN JUSTIȚIE.
Toate plângerile lor penale s-au dovedit NEFONDATE, fiind soluționate cu Neînceperea Urmăririi Penale (NUP). Și că să depășim nivelul speculativ, pot spune că, DA, îndeplinesc toate condițiile impuse de lege pentru a fi numită într-o funcție de demnitate publică, dacă așa va consideră Guvernul. Deocamdată am alte priorități.
În final, pentru toți DETRACTORII mei, indiferent cine sunt, și pe cine reprezintă, am un singur mesaj: ,,Doamnelor/Domnilor, o să pierdeți și de dată această!"., scrie Sorina Marin, pe Facebook.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *