„Principalul nostru obiectiv e acela de a reuși adoptarea Legii bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale până la finele acestui an. România are nevoie de buget. Noi nu putem accepta ca PSD să amâne până în februarie, martie. Fiecare român trebuie să știe clar, în funcție de legea bugetului de stat, la ce să se aștepte. Fiecare companie trebuie să știe la ce să se aștepte, care e cadrul fiscal, cadrul bugetar, care sunt indicatorii economici. E absolut necesar pentru că orice companie trebuie să aibă aceste informații pentru a-și adapta activitatea. Pentru fiecare autoritate locală e vitală adoptarea bugetului până la finalul anului, ca să își poată adopta propriul buget și să înceapă noile investiții în funcție de bugetul pe 2020. E necesară adoptarea. Dacă se poate pe calea dezbaterii parlamentare, mergem pe calea dezbaterii”, a declarat Ludovic Orban, ieri, la Digi 24, întrebat dacă Executivul își va asuma răspunderea le Legea bugetului, potrivit Mediafax.

