Un nou rival pentru Adrian Miuţescu! Mircea Andrei, preṣedintele PAM, i-a arătat obrazul liderului PNL Argeṣ. Mircea Andrei a dezvăluit cum a reuṣit Miuţescu să câṣtige al doilea tur al prezidenţialelor, dar mai ales cât de perverṣi pot fi unii grei din politică până se găsesc cu sacii ȋn căruţă. Vestea proastă e că Mircea Andrei a declarat război PNL Argeṣ. Ca ṣi cum nu era de ajuns că Miuţescu e lucrat la greu din interior.

  

“Cu dezamăgire, pentru PNL Argeș!

Ȋn campania electorală pentru alegerea Președintelui României, PNL Argeș a pierdut. A fost unul din putinele județe ȋn care s-a pierdut. Am primit rugamintea din partea unor prieteni vechi din PNL “ să dau o mână de ajutor”, la Argeș, ȋn turul al doilea. Am făcut acest lucru și rezultatul s-a văzut!

Cu această ocazie, ȋntre PNL si Partidul pentru Arges și Muscel, al carui președinte sunt, s-a semnat un protocol de fuziune prin absorbție. Eu nu am participat la negocierea acestui protocol. Nu am avut ȋncredere ȋn buna credință a domnilor din PNL Argeș. Am comunicat că nu voi deveni membru PNL dar, am fost de acord ca cei peste 70 de consilieri PAM, să mergă pe acest drum.

Ceea ce credeam despre conducerea PNL Argeș, s-a confirmat.

După ce au văzut rezultatul obtinut, au uitat și să mulțumească! Ȋn lipsa eleganței politice, ar fi fost minimum de educație, să dai un telefon si să multumesti pentru ajutor. Le voi aminti, cuvinte pe care le-am mai spus cuiva (PSD-ului, la balul ziarului “Ancheta”) si care, acum li se potrivesc. Ele apartin lui Timur Lenk si au fost spuse lui Baiazid: “Mărirea și fala sunt fum!”

Vă informez, domnule Miuțescu, că protocolul dintre noi, este denunțat, pe această cale, si vă astept în campania electorală!”, a scris Mircea Andrei, pe pagina sa de socializare.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *