Agenţia Naţională de Integritate a declarat incompatibil un consilier local din Argeṣ. Este vorba de Ion Dora, ales local ȋn Consiliul Local Dobreṣti.
“În exercitarea mandatului de consilier local (2016 – 2020) o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat, a desfășurat activități comerciale prin achiziții directe, prin încheierea și derularea a două contracte de prestări servicii cu Primăria comunei Dobrești, Județul Argeș (în data de 17 ianuarie 2018, respectiv 25 aprilie 2019).”, anunţă ANI, pe site-ul integritate.eu.

