Avem informaţii incendiare despre ce se petrece la Serviciul Fiscal Orăṣenesc Topoloveni, unde ṣeful liberal Gheorghe Bobeică le face pe bandă. Ṣi ne referim la abuzuri sfidătoare, greu de digerat. Nea’ Bobeică te iubim, că ca tine nu găsim… Pe bune, chiar ṣi noi, ziariṣtii, care am văzut multe la viaţa noastră, suntem surprinṣi că aṣa ceva se poate ȋntâmpla ȋntr-o instituţie a statului. Mulţumim, PNL Argeṣ!!!

 Se aud voci care spun că la Fiscul din Topoloveni s-a făcut o informare către ṣeful administraţiei, ȋn care angajaţii se plâng de abuzurile lui Bobeică. Se pare că ṣeful Bobeică le cominte original, iar salariaţii din subordine sunt de-a dreptul ȋngroziţi de ceea ce se ȋntâmplă.

La aṣa subiect fierbinte, promitem să facem serial. Sunt atât de interesante speţele, că ar fi păcat să risipim bunătate de informaţii ȋntr-un singur text. Aṣa că ţineţi aproape, pentru că nici nu ṣtiţi ce pierdeţi.

Ṣi revenind la Bobeică…

“Toata lumea să facă o cerere de concediu “ȋn alb” ṣi fiecare e liber să plece ori de câte ori e nevoie”, ar fi ordonat ṣeful Fiscului din Topoloveni.

Adică cereri peste cereri “ȋn alb”, iar dacă vine vreun control se trece data care trebuie. Altfel, fericire, fiecare pleacă ȋn vacanţă când are chef. Că aṣa se poartă la liberali. Eficienţă maximă, rezultate garantate, gen…

Am auzit ṣi noi de demisie “ȋn alb”, pe care o mai practicau oamenii politici ȋn vremuri tulburi, dar de concediu “ȋn alb” chiar că n-am mai auzit. Ṣi nici n-am fi auzit dacă nu l-ar fi instalat Miuţescu pe Bobeică, mare ṣef, mare, la Finanţe Topoloveni.

Cu trei din ăṣtia, se duce Argeṣul la vale, dom’ preṣedinte! Poate mai găsiţi personaje de acest tip ṣi ne rezolvaţi ṣi pe noi, zic…

Ṣi ȋn nebunia asta care se ȋntâmplă la Topoloveni, s-au făcut reclamaţii la AJFP Argeṣ, chiar ṣi la Regionala de la Ploieṣti. Fără rezultat! Greii Finanţelor au rămas reci la aṣa nereguli. Hai că poate se mai ȋncălzesc după acest articol. Ṣi după cele care vor urma…

 

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *