E foarte posibil ca Guvernul liberal să aibă probleme la votul din Parlament al stării de alertă, că apar semnale tot mai clare că Orban şi ai lui ne pregătesc ceva. Fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, ne spune că liberalii vor instaura dictatura în România. În credem pe cuvânt, nu pentru că e PSD-ist, ci pentru că am văzut cu ochii noştri ce se petrece la Argeş...

  „Astăzi, în Guvern, a fost adoptată o mizerie de Lege, care, pe lângă lucrurile pe care le consideră ei necesare în această perioadă, au introdus și niște “mici corecturi”. Acestea dau posibilitatea PNL-ului de a acapara toată administrația publică și de a introduce DICTATURĂ.

Orice amantă, cumătru, soră, frate sau alt lipitor de afișe poate să se angajeze în administrația publică fără concurs.

Se va angaja pur și simplu pentru că așa vrea Guvernul Liberal-Ludovic ORBAN sau prin această lege Ludovic cel Viclean.

“Doamna cu liftul” – alias doamna neministru a muncii, cum ați putut aviza un asemenea proiect? Da, știu! Ușor și pe șest!

Sunt convins că cei pe care îi vor angaja fără concurs așa cum spune legea, nu vor completa nici declarațiile de avere.

Nici pe perioada starii de urgență n-au avut curaj să facă așa ceva. Au făcut acum în preambulul stării de alertă.

Așa că imediat după publicarea în Monitorul Oficial, toată administrația va suferi o împrospătare, una galben PNL-istă.

Acum știm, mai mult ca sigur, că starea de alertă a guvernului PNL va dura 6 luni. Așa ne spune legea lor aprobată astăzi. Noroc că mai există Parlamentul care sigur va corecta mizeria PNL-istă.

Este cea mai mare bătaie de joc la adresa tuturor românilor care au crezut că cei de la PNL vor munci pentru români.

NU, DRAGI ROMÂNI! PNL VA INSTAURA DICTATURĂ ȘI VA ÎNCEPE CU ACAPARAREA TOTALĂ A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE!", scrie Răzvan Cuc pe Facebook., potrivit Stiripesurse.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *