„Prin prisma rezultatelor de la Bac, mă tem că în cazul multor elevi din clasele terminale de liceu frica de Covid-19 a fost doar o scuză. Comparativ cu ei, elevii de clasa a VIII-a au revenit în școli, din dorința de a mai face cu profesorul de la clasă o pregătire în plus la evaluarea națională. Pe de altă parte, paradoxul adus de bacul organizat în pandemie îl reprezintă numărul mare de înscriși din promoțiile anterioare, deci al absolvenților care au picat sau nu s-au prezentat la examenele de anii trecuți. În Argeș, au fost de ordinul sutelor (n.n. – 949 candidați înscriși), iar mulți dintre respinși reprezintă această categorie de participanți. Elevii de ieri, care sunt acum adulți în toată firea, s-au amăgit cu ideea că în vara asta vor reuși media 6. S-au gândit că, de data asta, subiectele vor fi ușoare, iar profesorilor corectori li se va face milă de toți candidații și, din indulgență, le vor acorda note de trecere. Iată că nu s-a întâmplat acest lucru! Promoția curentă a jucat un rol foarte important la bacalaureatul 2020, obținând un procent de promovare de circa 73%. Se putea și mai bine. Cei din promoțiile anterioare au tras promovabilitatea în jos.

O altă explicație a rezultatelor slabe de la bacalaureat este dată de ușurința cu care unii elevi argeșeni au tratat examenul de maturitate. Puteau să rupă bacalaureatul, puteau să obțină rezultate bune și foarte bune la acest examen – fiindcă în trei luni cât au stat acasă din cauza crizei sanitare ei nu au avut de studiat decât la trei materii. Pe unii dintre ei i-a durut în cot! Părinții lor n-au stat după fundurile lor – și iată un alt motiv care a dus la scăderea promovabilității. Lipsa de interes a elevilor pentru învățătură este încă o cauză a dezastrului.”, a declarat Tudosoiu, pentru Argeşul. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *