Deputatul PSD, Nicolae Gergescu, a comentat atitudinea prefectului de Argeş, Emanuel Soare, care e băgat în politică până în gât, deşi funcţia pe care o ocupă îi cere să fie apolitic. Totodată, Georgescu spune că nu l-a văzut pe Soare prin spitale, ci doar prin locuri aglomerate, unde nu a contenit cu amenzile.

 „Există această boală, oamenii au conștientizat, dar mesajele transmise de la nivel central și local au fost haotice. Domnul prefect nu a făcut altceva decât a fi agent electoral pentru partidul care l-a pus în funcție. Eu îl intreb pe domnul prefect când a fost corect față de noi, atunci când a spus să nu politizam treaba asta sau acum, când este candidatul PNL pentru CJ.

Avem un om care a intrat pe ușa din dos în adminuatraţie. Cred că dacă mai are o urmă de moralitate, trebuie să-și dea demisia. Domnule prefect, dați-vă demisia! Nu mâine, nu poimâine, astăzi!

Nu l-am văzut pe prefect mergând în spitale. E în campanie electorală, merge prin piețe, prin locuri aglomerate, dă amenzi, dar nu l-am văzut niciodată scoțând o mască din buzunar să o ofere cuiva.”, a spus deputatul Nicolae Gergescu. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *