I. Sală Polivalentă Municipiul Pitești
– Lucrările se desfășoară conform graficului înainte stabilit
– Sunt, deja, realizate cele 800 de foraje de adâncime între 9 m și 12 m pentru fundații speciale. În acestea au fost montate armături speciale din fier beton. Se estimează ca, la începutul acestei luni, să poată fi turnată întreaga fundație.
– Clădirea va fi ridicată pe o suprafață de 6.290 mp, fiind prevăzut regimul de înălțime Subsol + Parter + 3 Etaje.
– Valoarea investiției este estimată la circa 90 de milioane de lei, din care șase milioane reprezintă contribuția de la bugetul local.
– Pentru execuție sunt prevăzute 24 de luni, iar perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor este de 60 de luni.
II. Reabilitare stadion „Nicolae Dobrin”
– Studiu Fezabilitate depus la CNI.
– A fost emis Certificatul de urbanism. În curs de elaborare avize de specialitate solicitate prin acesta.
– În elaborare studii solicitate de către CNI (iluminotehnic, de trafic, energii alternative etc.)
– Valoare estimată: 49.500.000 lei fără TVA
III. Construire pasaj rutier străzile Craiovei Târgul din Vale.
– În curs de elaborare studiu de impact asupra sănătății populației.
– Termen de finalizare studiu 27.08.2020.
– Valoare estimată proiect conform Deviz General 59.407.280,00 lei fără TVA.
IV. Săli de sport cuprinse în lista sinteză a subprogramului „Săli de Sport”
1. Sală de sport 180 de locuri Liceul cu program sportiv „Viitorul”
– Documentație depusă conform solicitărilor CNI în vederea promovării obiectivului de investiții;
– Valoare estimată: 7.704.154 lei fără T.V.A.
2. Sală de educație fizică școlară Școala Gimnazială „Nicoale Iorga”
– Obiectivul se află în procedură de desemnare câștigător;
– Perioada de evaluare a ofertelor a fost prelungită până la data de 13.12.2020.
– Valoare estimată: 2.087.542 lei fără T.V.A.
3. Sală de educație fizică școlară Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”
– Obiectivul se află în procedură de desemnare câștigător;
– Perioada de evaluare a ofertelor a fost prelungită până la data de 13.12.2020.
– Valoare estimată: 2.087.542 lei fără T.V.A.
4. Sală de educație fizică școlară Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”
– Obiectivul se află în procedură de desemnare câștigător;
– Termen de finalizare a evaluării ofertelor – 30.07.2020 (termen depășit)
– Valoare estimată: 2.087.542 lei fără T.V.A.
5. Sală de educație fizică școlară Școala „Tudor Mușatescu”
– Documentație depusă conform solicitărilor CNI în vederea promovării obiectivului de investiții;
– Valoare estimată: 2.087.542 lei fără T.V.A.
6. Sală de sport școlară, Colegiul Național Liceal „Zinca Golescu” (102 locuri)
– Documentație depusă conform solicitărilor CNI în vederea promovării obiectivului de investiții;
– Valoare estimată: 6.556.708 lei fără T.V.A.
7. Sală de educație fizică școlară, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”
– În curs de elaborare documentație conform solicitărilor CNI.
– Valoare estimată: 2.087.542 lei fără T.V.A
V. Baze sportive cuprinse în lista sinteză a subprogramului "Complexuri sportive"
1. Construire bază sportivă TIP 2-Liceul cu Program Sportiv „Viitorul”
– Documentație depusă conform solicitărilor CNI în vederea promovării obiectivului de investiții;
– Valoare estimată: 1.286.022 lei fără T.V.A.
2. Construire bază sportivă TIP 1 – Baza Prundu
– În curs de elaborare documentație conform solicitărilor CNI.
– Valoare estimată: 5.616.403 lei fără T.V.A.
VI. Bazin didactic de înot – Tudor Vladimirescu
– În curs de elaborare documentație cadastrală.
– În curs de elaborare documentație conform solicitărilor CNI.
– Valoare estimată: 8.921.231 lei fără T.V.A.

