Institutul Naţional de Statistică arată că rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie a acestui an, de la 2,6% în iunie. De asemenea, spune ISN, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3% iar mărfurile nealimentare cu 0,88%.
"Preţurile de consum în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, au crescut cu 2,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 – iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%", se arată în comunicatul INS., potrivit Stiripesurse.ro.

