" "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!"
Citeam siderat o știre de ieri, în care ni se prezenta pompos că PNL a numit la conducerea ISJ Argeș un cadru didactic de excepție,…din București.
Din București!!!
Vă dați seama de penibilul situației? Realizați cât de neînsemnate s-au simțit cadrele didactice cu carnet de partid la PNL Argeș? Aveți idee cât de umilit s-o fi simțit activul de partid al PNL Argeș, care s-a văzut încă o dată "scos în decor"?
Ce o fi fost în sufletul celor aproximativ 8000 de dascăli din Argeș, care au realizat că nu s-a găsit nimeni suficient de destoinic să-i conducă, din întreg județul?!
Așadar, după ce PNL Argeș: – a pus în fruntea Prefecturii Argeș, un înalt funcționar public cu 0 (zero) ore de experiență în domeniu ( via Chișinău, cu peronul pe partea cu Casa de Pensii București), – a înlocuit la conducerea prefecturii un subprefect argeșean, cu un inspector guvernamental cu domiciliul în București… …a venit rândul ca liberalii argeșeni să mai importe un specialist, de data asta în educație, tot de la București!!!
Chiar nu s-o fi găsit niciun profesionist în Argeș, care să-și asume conducerea ISJ, in aceste vremuri complicate???!
Întreb retoric…
PNL Argeș ne demonstrează faptul că nu are oameni bine pregătiți, în niciun domeniu: nici pe conducere, nici pe execuție! Așadar, lipsa de cadre duce la compromisuri grave, numiri politice care pun în pericol întreg actul administrativ!
Exemplele sunt numeroase, însă ultimele – cele de la Prefectura Argeș și ISJ – demonstrează cel mai bine acest lucru! Pentru nimeni, nu mai este niciun secret faptul că PNL Argeș are un singur interes! Cel politic! Dar face asta prin experimente "la ghici", la limita inconștienței.
Și atunci, întreb eu, ce legitimitate ai tu – PNL Argeș, să vii în fața electoratului, ca să te milogești după voturi???
Când tu, "peneleule", nu ești capabil să-ți promovezi proprii oameni din filială, cum crezi că poți promova interesele argeșenilor??
Cum crezi tu că găsești soluții la problemele oamenilor, când ție îți lipsesc cu desăvârșire specialiștii în Argeș?
Cum mă??? Tot retoric, întrebam…
Lăsați Demagogia”, a scris fostul subprefect de Argeş Adrian Bughiu, pe pagina sa de Facebook.

