Decizie istorică în Instanță: vânărea ciorilor și a altor păsări este complet blocată la nivel național! Curtea de Apel Brașov a decis joi, 20 august, suspendarea cotelor de vânătoare aprobate la 36 specii de păsări sălbatice pentru sezonul 2020-2021 (din cele 40 care se pot împușcă). Printre speciile interzise de află și ciorile, păsări care fac ravagii în culturile agricole iar fermierii s-au plâns de nenumărate ori că au rămas cu paguba, fără să primească vreo despăgubire de la stat.

 În urmă acestei hotărâri, se interzice vânarea acestor păsări, pe perioada suspendării, potrivit unui comunicat transmis de Societatea Ornitologică Română (ȘOR).Conform vicepreședintelui Asociației Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, Codruț Feher, niciun vânător nu mai are dreptul să împuște, să recolteze, să transporte, să utilizeze sau să valorifice vreo pasăre (toate aceste activități circumscriindu-se infracțiunii de braconaj) din cele 36 de specii: porumbel gulerat, porumbel de scorbura, turturică, guguștiuc, ierunca, prepeliță, ciocârlie de câmp, graur, sturzul de vâsc, sturzul cântător, sturzul viilor, sturzul de iarnă, stăncuța, găscă de vară, gârlița mare, rață mare, rață mică, rață fluieratoare, rață cu cap castaniu, rață moțată, rață pestriță, rată sunătoare, rață lingurar, rată sulițar, rată caraitoare, rată cu cap negru, lisita, găinușă de baltă, sitar de pădure, becațina comună, becațina mică, cioara griva, cioara griva sudică, cioara de semănătură, coțofană, gaiță.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *