Însă am auzit şi am scris că băiatul lui Miuţescu că a fost angajat la Curtea de Conturi, ca fiul Vioricăi Dăncilă, deşi a avut nota 3 la BAC, am scris de băiatul lui Mitrofan că s-a angajat la stat direct de la firma lui taică-su. Niciunul nu a dat concurs pe post. Amândoi, de fapt ca toate angajările, au ocolit cu măiestrie concursurile. Probabil că le-a fost teamă ca în urma unui concurs să nu se trezească cu o notă ca a lui Răzvan Miuţescu la BAC.
Aşa am aflat că feciorul lui Cristian Mitrofan a lăsat baltă firmele familiei, la care lucra din 2014, şi s-a dus să se angajeze la Primăria Cicăneşti. Dar se pare că prinţişorului îi pute la ţară. Nu a stat angajat decât trei zile, timp în care nu a avut timp să-l cunoască nici măcar viceprimarul comunei. E clar că băiatul lui tata nu prea a trecut pe la primărie în cele trei zile, iar Primăria Cicăneşti a fost doar rampa de lansare pentru Administraţia Fondului pentru Mediu.
Aşa se face că Mitrofan Jr. se angajează în 11 februarie 2020 la Primăria Cicăneşti şi se detaşează din 14 februarie la Administraţia Fondului pentru Mediu. Pe primarul Ion Ionescu l-a apucat amnezia când redactorul Institutiilestatului.ro l-a întrebat cum e cu angajarfea lui Flavius Mitrofan. Edilul de la Cicăneşti a trecut de la PSD la PNL și e coleg de partid cu tatăl băiatului pe care l-a angajat fictiv.
Faza mişto este că Mitrofan Jr. este angajat la Primăria Cicăneşti pe perioadă determinată. La sfârşitul lunii octombrie îi încetează contractul. Offff! Ce se face băiețașul dacă tati nu iese primar, dar mai ales dacă pică Guvernul PNL la moțiune? Cine îl mai angajează? Se duce să dea concurs pentru a se angaja la stat sau se întoarce la firmele familiei?

