La Bradu se joacă un meci electoral interesant între fostul primar, Florin Frătică de la PMP, și actualul edil de la PSD, Dan Stroe. Fiecare încearcă să aducă în prim-plan elemente care să îl pună pe celălalt în dezavantaj. Ultimul care face dezvăluiri este Dan Stroe.

"Am observat că fostul primar apare în presă cu tot felul de regrete despre CS Atletic Bradu, club sportiv de drept privat ce a fost finanțat de Primăria Bradu până când am preluat funcția de primar. 

Ca să fie clar, acest club sportiv a fost creat pentru a servi intereselor fostului primar și ale apropiaților săi. 

Așa cum reiese din actul constitutiv, președinte al clubului sportiv era chiar primarul în funcție de la acea vreme, această stare de incompatibilitate persistând mai bine de 10 ani. Așadar, primarul dădea bani publici la clubul privat unde era președinte. 
Conform legislației în vigoare, pentru a primi finanțare de la bugetul local, trebuiau depuse programe sportive de către orice club privat interesat, iar în urma selecției de programe, clubul câștigător primea finanțare în proporție de 90% de la bugetul local, iar clubul se obliga să aducă o contribuție de 10%. 
Timp de 9 ani, CS Atletic Bradu a fost singurul depunător de program sportiv, primind anual 6 miliarde de lei vechi, exclusiv pentru secția de fotbal. În tot acest timp, de club s-a ocupat Soare Cristinel, care era vicepreședinte, jucător, uneori antrenor, dar și consilier local și consilier personal al primarului.
Despre modul de cheltuire a banilor cu care era finanțat clubul nu se știu prea multe detalii, neexistând niciun control real din partea Primăriei sau a Consiliului Local.
Așa cum reiese din raportul Curții de Conturi, clubul a creat un prejudiciu bugetului local de 2 miliarde de lei vechi numai în perioada 2013-2016.
Mai mult, pe lângă prejudiciul creat prin activitatea clubului sportiv, ar mai trebui amintit faptul că sala de sport a fost închiriată ani la rând la negru, fără chitanță. Sute de milioane se duceau lunar în buzunarele anumitor persoane, în loc să meargă la bugetul local, așa cum se întâmplă din 2017, de când am preluat mandatul de primar. 
De asemenea, am considerat că este de bun-simț să stopăm finanțarea acestui club de drept privat în condițiile date și am luat inițiativa înființării unui club de drept public, sub controlul total al Consiliului Local, care în prezent are funcționale mai multe ramuri: fotbal seniori, fotbal juniori, judo, gimnastică, dans și sport columbofil.
Cam așa stau lucrurile și cu acest subiect pe care fostul primar încearcă să îl exploateze acum electoral.", a spus Dan Stroe.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *