Am intrat în posesia unor imagini care au fost filmate în biroul primăriţei de la Ştefăneşti, Ioana Jenica Dumitra, şi care demonstrează la ce nivel a fost condus oraşul şi mai ales de cine... Ion Mihalcea, cel mai probabil, la vremea înregistrărilor, încă viceprimar, i-a tras o palmă peste faţă, primăriţei, într-un acces de furie.

Mihalcea a intrat nervos în biroul Jenicăi. De faţă erau doi angajaţi de la Fond Funciar care au ieşit din joc, la scurt timp după apariţia viceprimarului. Rămas singur cu primăriţa, Mihalcea a continuat scandalul. A răsturnat un scaun, a dat din mâni – isteric, s-a apropiat de primăriţă şi i-a tras o palmă peste faţă!

Jenica Dumitru i-a arătat că sunt camere video şi i-a strigat ceva. Din păcate, imaginile nu au sunet, deci nu putem asculta conversaţia dintre cei doi.

Vă daţi seama la ce nivel s-a ajuns la Ştefăneşti, dacă violenţa fizică a ajuns chiar în sediul primăriei? Că oameni care au condus oraşul timp de patru ani erau în stare să-şi scoată ochii, şi nu pentru problemele pe care ar fi trebuit să le rezolve, spre binele locuitorilor din Ştefăneşti???

 

 Sursele noastre spun că acest episod pe care l-am relatat nu este singular. Că au mai existat evenimente de genul dar că, în alte ocazii, nu doar primăriţa şi-a luat-o, ci a lovit, de asemenea.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *