Gheorghe Tudosoiu, candidatul PNL la Primăria Priboieni, a fost vizibil deranjat de articolele publicate de Institutiilestatului.ro. Adevărul e că nu face bine la imagine ca presa să facă dezvăluiri fix în campania electorală. Noi înţelegem supărarea lui Tudosoiu, dar faptele îi aparţin şi ar trebui să şi le asume. Mai ales că ceea ce am scris până acum nu reprezintă noutăţi pentru oamenii din comună, care-l cunosc foarte bine încă de mulţi ani.

 După ce am publicat primul articol despre Tudosoiu – cămătar, liberalul ne-a trimis un drept la replică, pe care am refuzat să-l publicăm, tocmai pentru că aveam informaţii de la oamenii din comună.

Astăzi revenim asupra unei teme care vizează trecutul lui Tudosoiu, mai precis o activitate pe care a practicat-o în trecut. Cămătăria.

Cu ani în urmă, liberalul dădea bani cu camătă oamenilor din comună şi din comunele apropiate, iar unii recunosc că nu le-a fost uşor să colaboreze cu Tudosoiu. Conducerea PNL Argeş, spune că Tudosoiu este cel mai bun viitor primar al comunei, dar oamenii se tem de el ca dracu de tămâie. Unii au interacţionat direct cu candidatul liberal şi ştiu mai multe decât noi.

De exemplu, un cetăţean a declarat pentru Institutiilestatului.ro că Tudosoiu mai avea puţin şi-i lua casa, după ce i-a oferit bani cu camătă. La acea vreme au curs ameninţăţările. Omul ne-a declarat că nu-i mai este frică de Tudosoiu, ba chiar a fost de acord să înregistrăm declaraţia sa, declaraţie pe care o va susţine şi în faţa instanţei, dacă liberalul ne va da în judecată pentru informaţiile publicate. De altfel, pe aceeaşi speţă avem şi declaraţia lui Tudosoiu care ne-a spus că nu l-a ameninţat pe respectivul cetăţean, ci doar s-a folosit de nişte „chichiţe avocăţeşti”, ca să-şi recupereze banii.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *