Astăzi, Camera Deputaţilor are pe masă un proiect de lege potrivit căruia cadrele didactice și personalul auxialiar din învățământ vor primi stimulente financiare substanţiale pe toată perioada stării de alertă și de urgență.
Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înflințate în structura instituțiilor de învățământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19, scrie Mediafax.
Proiectul a fost aprobat de Senat, for decizional fiind Camera Deputaților.

