Când indicele va ajunge la 3, restaurantele, cinematografele şi teatrele se vor închide şi "este posibil" ca elevii să urmeze cursuri online. 


"Aşa cum evoluează lucrurile, să ajungem la indicele de 3, în Capitală, este foarte clar.


În momentul în care rata va ajunge la 3, se vor aplica regulile prevăzute pentru această situație în hotărârea de guvern: restaurantele închise, nu mai sunt activități la teatre, la cinematografe, masca devine obligatorie în toate spațiile publice, nu mai există diferențiere între spațiu aglomerat și spațiu neaglomerat, în toate spațiile masca este obligatorie", a declarat Raed Arafat, vineri seara, potrivit digi24.ro.

Raed Arafat a mai declarat că lupta cu COVID-19 a fost pierdută şi că este posibil ca spitalele să fie reorganizate, aşa cum s-a întâmplat în primăvară, la începutul pandemiei.



"Lupta cu COVID-19, din păcate, am pierdut-o. Mai ales că este presiune şi asupra sistemului medical din mai multe puncte de vedere, nu numai asupra capacităţii, ci şi asupra oamenilor care lucrează în sistem. 

Vom ajunge la un moment în care pacienţii nu vor mai putea fi transferaţi către spitale desemnate COVID, ci vor rămâne în spitalele în care sunt şi vor fi trataţi în spitalele respective unde trebuie create circuite la nivelul Terapiei Intensive, la nivelul altor secţii care să permită tratarea altor pacienţi. 

Ce vor fac şcolile la indice de infectare 3

Şi la acest moment avem pacienţi care se tratează în spitalele care nu sunt desemnate Covid pentru că nu reuşim să transferăm imediat, ci transferăm peste câteva ore sau a doua zi", a mai declarat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne.

În ceea ce priveşte şcolile, acestea ar putea trece în scenariul roşu, în care elevii vor învăţa online.


"Este posibil să se ia acest lucru în considerare, dar acest lucru rămâne să fie discutat cu Ministerul Sănătăţii, cu Ministerul Educaţiei", a explicat Arafat.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *