În acest sens, la videoconferința desfășurată în cursul zilei de ieri cu participarea primului-ministru și a ministrului sănătății, prefectul Emanuel Soare a solicitat sprijinul acestora pentru cooptarea celor 6 medici necesari în vederea operaționalizării locurilor la ATI din spitalul Mioveni.
De asemenea, s-a analizat și oportunitatea de a aduce un al doilea tir ATI în Argeș, la spitalul Mioveni, unitate mobilă ce ar putea funcționa tot prin aportul celor 6 medici amintiți mai sus. În acest fel, în județul nostru s-ar putea suplimenta locurile la ATI cu 22 de paturi foarte necesare în acest moment.

