Luni seara a avut loc şedinţa CL Dobreşti. Primarul comunei Dobreşti, Irinel Georgescu, vine în faţa consilierilor locali cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, regulament ce trebuia votat de noii consilieri. Lucruri normale, dealtfel. Numai că ce regulament le-a propus Georgescu e de râsul curcilor.

 Primarul comunei Dobreşti le-a cerut consilierilor locali votul pentru Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al oraşului Călimăneşti. Da, da! Consilierilor de la Dobreşti li s-a cerut votul pentru regulamentul de la Primăria Călimăneşti. 


Cât de nepăsător să fii? Cât de nepriceput să fii? E clar că cel care s-a ocupat de acest regulament, cel mai probabil secretarul primăriei, a dat copy-paste la regulamenul oraşului Călimăneşti şi a venit cu el în faţa consilierilor de la Dobreşti. Pe nicăieri nu a fost modificat Călimăneşti cu Dobreşti. Chiar să nu citeşti înainte acest regulament şi apoi să vii cu el în CL? Bugetarii ăştia care taie frunză la câini, pe bani mulţi, ar trebui daţi afară. Mai mult, e clar că primarul a semnat ca primarul şi nu şi-a aruncat ochii pe regulament. Cum să nu vezi că pe fiecare pagină scrie de câteva ori oraşul Călimăneşti? Primare, cum stai cu studiile? 

Cert este că un consilier local, Denisa Catrinu, a văzut că este Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al oraşului Călimăneşti, le-a spus şi primarului şi secretarului şi consilierilor, şi, ce să vezi? S-a cerut în continuare votul pentru regulamentul de la Călimăneşti, fără a fi modificat. Şi ne mai mirăm de ce ţara merge cum merge…
 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *