Şi de aici să te ţii. Tofan a sărit la gâtul lui Perianu, Sofianu la gâtul lui Tofan şi aşa mai departe. Ce-a ieşit? Un deliciu pentru presă!


"Domnule Radu Perianu, membru PNL

Cei care se erijează în liderii PNL Argeş, au vizat până acum sute de comunicate scrise de Departamentul de Comunicare.
Statutul PNL nu este sperietoarea liberalilor este constituţia partidului care trebuie respectată de fiecare membru.
Nu credeam că preşedintele Adrian Miutescu în mintea ta nu reprezintă PNL Argeş.
Demisia poţi să ţi-o dai chiar tu, ar fi un gest normal după atâta muncă în campaniile electorale care s-au desfăşurat.
Te grăbeşti!!!
Mai e până la Conferinţa judeţeană de alegeri!

Ps.Celălalt comunicat primeşte viza ta?", îi răspunde Gelu Tofan lui Radu Perianu.

Se pare că l-au lăsat nervii repede pe Tofan. Dacă la începututul mesajului a folosit "domnule Perianu", şi-a pierdut repede modul respectuos de adresare şi l-a tutuit pe Perianu de mama focului.  

Intră în joc şi Sofianu şi îi atrage atenţia lui Tofan că ambițiile sale pun liberalii în situația de a le demonstra piteștenilor că i-au mințit, că îşi bat joc de votul lor. 

"Dragă Gelu, nu te folosi de Adrian Miuţescu ca să justifici contrariul argumentelor lui Radu. Şi eu sunt de părere că nu este normal ca eforturile tale de denigrare a colegului nostru Mihai Coteț  (  " viceprimar  " propus de Adrian Miuţescu, acceptat ca atare de toți cei care ați candidat la Consiliul Local Pitești și prezentat inclusiv de Ludovic Orban în fața piteștenilor ca propunere certă  a liberalilor pentru funcția de viceprimar al municipiului Pitești  ) nu trebuiesc făcute publice sub aparența unor opinii oficiale ale P.N.L. Argeș.  Atacurile la adresa lui Mihai Coteț poți să le semnezi  în nume personal, gen " Gelu Tofan – aspirant la funcția de viceprimar ". Nu este normal, colegial și deontologic  să vorbești peste tot despre un dosar penal al lui Coteț care … nu există. Trebuie să te gândești că ambițiile tale ne pun în situația de a le demonstra piteștenilor că i-am mințit, că ne batem joc de votul lor. Diferența dintre Mihai Coteț și Gelu Tofan e de vreo zece ori în sondaje, deși tu erai de doi ani vicepreședinte al P.N.L. Argeș când Mihai a venit în partid că simplu membru.  Nimeni nu îți contestă munca în partid, disponibilitatea de a-ți asuma mesaje  ( inclusiv antipesediste  ), contribuții financiare și alte contribuții, dar trebuie să îți amintești două lucruri: nu ţi-a interzis nimeni să participi la sondajul realizat pentru a-ți  demonstra valoarea electorală și nu trebuie să uiți că Mihai Coteț te-a pus pe locul 5 la rugămintea unui prieten comun", îi dă Sofianu la ficat lui Tofan.

Credeţi că adevărul dureros spus verde-n faţă de Narcis Sofianu lui Gelu Tofan l-a făcut pe obraznicul liberal să tacă? Nici vorbă. I-a răspuns şi lui Sofianu cu un mesaj plin de venin:

"Îţi înţeleg supărarea eligibilităţii de la parlamentare.
Înainte eram favorit ptr tine, acum văd că te exprimi public împotriva mea.
Mihai Coteţ era propus vice în contextul în care Apostoliceanu câştiga primăria, dar echipa s a accidentat. Eu am considerat că Apostoliceanu era îndreptăţit să fie viceprimar, dar nu doreşte USR-ul! (influienţat de Coteţ)
Colegii din BPL Piteşti au hotărât cu un vot covârşitor să fiu eu cel desemnat.
Adrian Miuţescu a considerat că BPL Piteşti este forul decizional în acest caz.
În ce priveşte diferenţa ( de zece ori) nu ştiu ce sisteme comparative ai folosit.
Să nu uiţi că şi tu ai avut vechime şi multe funcţii în partid şi nu te-au ajutat să treci de 10%!!

Succes la emisiune!
Ps. În ce priveşte decizia cu viceprimarul, vom primi o recomandare cât de curând de la Ludovic Orban!". 
 
 
Orice comentariu ar fi de prisos!
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *