Potrivit săptămânalului Atitudine în Argeş, şeful PNL Ludovic Orban a afirmat, recent, că PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR PLUS – 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR – 5 prefecţi şi 10 subprefecţi, urmând ca negocierile să se finalzieze în următoarele săptămâni.
Şi cum PNL a pierdut alegerile în Argeş, prefectul Emanuel Soare va pleca negreşit. Dar nu vrea şi speră să se petreacă vreo minune şi să fie păstrat în fruntea Prefecturii Argeş.
Vise, Emi, vise…
Colegii de la Atitudine în Argeş l-au întrebat pe Soare dacă se va regăsi printre cel 23 de prefecţi pe care-i va avea PNL-ul în întreaga ţară. Răspunsul e de pus în ramă:
„În acest moment coaliția de guvernare trebuie să găsească o formulă magică prin care fiecare să primească un anumit număr de posturi de prefect și de subprefect. În acest moment este o mare provocare. Este greu să găsești un algoritm sau o formulă matematică rece, apolitică, prin care să se împartă funcțiile în județe. Fiecare județ are o personalitate proprie și nu poți ignora calitățile unor oameni care au avut aceste funcții. Eu cred că nu poți să schimbi un om doar pentru că acel județ sau acea instituție a fost alocat/ă politic unei alte formațiuni. Dar se pot face și astfel de calcule, nu știm în acest moment care va fi acest algoritm. (…) Eu cred că coaliția de guvernare va găsi o formulă care să fie atât în avantajul politic, al celor care conduc, dar și în avantajul cetățenilor. Pentru că acest lucru este destul de greu, probabil că în perioada următoare vom asista la diverse propuneri. Așteptăm să vedem care va fi verdictul final!”, a declarat prefectul Emanuel Soare, pentru sursa citată.
Acum, când e cu bagajele la uşă, lui Soare îi pute că va fi schimbat politic. Pare amnezic, de vreme ce a uitat cum anume a aterizat de la Catedra de Ştiinţele Educaţiei a UPIT, la conducerea Prefecturii Argeş. Pe semne că nu-şi aminteşte nici cum i s-a aranjat un concurs la o primărie din Argeş, pe care nu l-a mai susţitut, căci i-a făcut Instituţiilestatului.ro prea multă publicitate. Ulterior a obţinut un post la Casa de Pensii a sectorului 1, Bucureşti, a fost afişat cu un număr de cod, ca să nu se prindă prostimea, şi a ajuns Prefect de Argeş. Fantastic!!! Aşa ascensiune…
Acum, Emanuel Soare face pe fata mare şi ne vorbeşte despre faptul că „nu poți ignora calitățile unor oameni care au avut aceste funcții”, în contextul schimbărilor care se anunţă. Şi dacă tot trebuie să vorbim de calităţile lui Soare, ne sacrificăm şi o vom face chiar noi, redactorii Institutiilestatului.ro, cei care am aflat primii de manevrele care se pregătesc pentru instalarea lui Soare-prefect, care la vremea intrării lui în PNL nu era înalt funcţionar public, condiţie absolut necesară pentru ocuparea funcţiei de prefect.
Astfel, vom spune că cea mai importantă calitate a lui Emi Talent, e obedienţa faţă de tătucul Adi Miuţescu, cel care l-a susţinut pentru funcţia de prefect al Argeşului. Soare a dovedit e nenumărate ori că e gata de orice pentru a-i mulţumi pe Miuţescu şi ai lui.
Apoi, că tot veni vorba de calităţi, ni-l amintim pe Soare – mare vedetă la televiziunile naţionale. Soare era ba cel mai aprig judecător al argeşenilor (care fie nu se spălau, fie nu respectau restricţiile), ba era – acelaşi Soare – „Omul care a scăpat Argeşul de COVID”. În perioada dintre cele două extreme ne amintim toate gafele lui Soare. Când a dezvăluit unde vor fi centrele de carantină în Argeş (ce scandal mare a ieşit atunci…) sau când, în ultima zi ca prefect, înainte de campania electorală pentru CJ Argeş, Emi a oferit – gratuit – măşti de protecţie la Piteşti. Asta după ce terorizase oamenii cu amenzile…
Tot din măreţele realizări ale epocii de haur ale lui Emi Talent, mai avem una bună. Pe vremea când era prefect apolitic, Soare negocia cu Miuţescu candidatura sa la şefia Consiliului Judeţean Argeş. Apoi şi-a dat demisia din funcţia de prefect, a candidat la CJ, a luat bătaie şi s-a întors la Prefectură – verde ca bradu’ – mai apolitic ca niciodată.
Şi tocmai c-a luat bătaie la locale, pe Emi îl aşteaptă mazilirea. De vreme ce a fost one-man-show în campania electorală, spunând la conferinţele de presă: „Eu sunt preşedintele CJ Argeş!”, la vremea aia lider al CJ fiind Dan Manu şi, după alegeri, Ion Mînzînă, vă daţi seama că Soare e plin de calităţi.
P.S: Emi, prietene, lasă speranţele! O să pleci de la Prefectură, căci însuşi Orban a spus sâmbătă, la Piteşti, „USR va lupta pentru post. Dacă nu luăm prefect, trebuie să luăm doi subprefecţi.” Poate te întorci la Casa de Pensii Bucureşti, acolo unde 1600 de pensionari au făcut foamea câteva luni, că n-a avut cine să le rezolve dosarele, din cauză că tălică, erai mare prefect la Argeş şi ţineai ocupat un post pe care nu a putut fi nimeni angajat. Apropo, asta cu pensionarii o trecem tot la realizări???

