Interesant… Cine-ar fi crezut că Miuţescu e capabil să mintă chiar şi în comunicatele de presă? Să se laude că a ajutat la obţinerea unor fonduri pentru care, de fapt, au muncit primarii. Adiţă vrea publicitate, că nu degeaba e deputat nu??? Prostirea electoratului continuă! Cu Miuţescu la butoane, avem vrăjeală până în 2024, când se termină mandatul de parlamentar, gen…

„Guvernul României m-a ajutat şi vreau să-i mulţumesc pe această cale. Fiecare vrea să iasă în evidentă, dar adevărul este că eu am alergat foarte mult, pentru a rezolva problema. Nu ştiu ce vrea dânsul (Adrian Miuţescu, n.red), dar eu am vorbit cu deputaţi, cu senatori, am fost la Parlament. Am bătut la toate uşile şi am explicat că 40% din comuna Valea Danului nu are apă.  La Guvern au analizat şi au hotărât că e nevoie de investiţii.

Eu nu vreau să mi se pună vorbe în gură. M-a sunat, un domn, m-a întrebat şi a apărut pe site. (Edilul vorbeşte despre declaraţia care i-a fost atribuită şi care apare în comunicatul de presă). Eu sunt un tip discret. Vreau ca oamenii să mă cunoască după fapte, nu după vorbe. Nu sunt de acord cu oportunistii.”, a declarat primarul de la Valea Danului.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *