„Filmare informativă a zonei pe unde va trece Lotul 3 – Autostrada A1 – Sibiu Pitești. La momentul filmării nu se știe exact traseul, scopul filmării este de a se vedea zona respectivă până va fi modificată de trecerea autostrăzii”, scrie Radu Ignat, autorul filmării postate și pe forumul Asociației Pro Infrastructură (API).
Pentru secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, CNAIR urma să finalizeze evaluarea candidaturilor până pe 20 aprilie, conform unor informații anterioare din SEAP. Termenul a fost însă prelungit până pe 11 mai. Amintim că pentru această secțiune au fost depuse 15 candidaturi, dintre care 10 din China și Turcia, conform datelor anunțate de autorități. CNAIR a publicat pe 23 septembrie anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Cu o valoare estimată cuprinsă între 5,3 miliarde de lei și 5,8 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro), acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi.
Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900.

