"TOFAN GELU, președinte al Organizației Pitești a unui partid și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000).
În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.", transmite DNA într-un comunicat.

