La sfârşitul lui decembrie 2019, scriam o ştire care a ajuns în presa naţională. Miuţescu reuşise să-şi angajeze fiul, pe Răzvan Miuţescu, în post călduţ la Curtea de Conturi. Cu 3 la BAC, Miuţescu Jr. a fost detaşat pe un post care i s-ar fi cuvenit unui tânăr cu rezultate deosebite la învăţătură.
Nici finul lui Miuţescu nu a fost uitat de naşu’ mare! Răzvan Mihai Deaconescu a fost angajat pe postul de Șef Serviciu la Contribuabili Mijlocii, la Finanţe Argeş.
Tot la Finanţe, Adrian Miuţescu o ţine în braţe pe directoarea Georgeta Iliuţă, care mai calcă pe bec din când în când, dar care nu se teme, de vreme ce-l are pe şeful PNL Argeş în spate.
Un alt personaj pe care Miuţescu l-a propulsat într-o funcţie cheie este Cristian Mitrofan, şeful PNL Curtea de Argeş. Mitrofan a rămas director la CAS deşi la luat o notă ruşinoasă la concurs. Interesant, acelaşi Mitrofan este cercetat de DNA, în dosarul în care sunt anchetaţi Miuţescu şi Tofan.

