Trăim vremuri de că..t! O spunem fără jenă, respectând totuşi oamenii din ţara asta care muncesc pe bune şi care de luni de zile sunt îndemnaţi să strângă cureaua, pe motiv că nu vor mai putea trăi în ţara lor. Pe hârtie, suntem liberi, avem democraţie. În realitate suntem sclavii unor facturi care cresc precum Făt-Frumos, a unor preţuri care devin tot mai mari şi care ne obligă să mâncăm mai puţin şi mai prost. Deci ne ducem în jos.
Noroc de parlamentari că sunt pe val, că au salarii barosane, (contrar competenţelor), măcar ei s-o ducă bine, zic… Şi nu doar parlamentarii trăiesc bine, ci şi protejaţii lor, care au pus laba pe funcţii grase.
La aşa introducere, avem un personaj care face toţi banii. Sau mai bine spus, încasează toţi banii! E vorba despre Corina Bote, mâna dreaptă a Alinei Gorghiu, care s-a plantat în toate funcţiile posibile, deşi are competenţe limitate. Deci o pastilă de cap pentru doamna Bote, nu cumva s-o ia ameţeala din cauza înălţimii funcţiilor pe care le ocupă.
Ieri, în prima zi de şcoală, Corina Bote a însoţit-o pe şefa PNL Argeş, Alina Gorghiu, la şcolile din Domneşti şi Valea Danului. Şi reţineţi numele acesta – Corina Bote că aşa personalitate e greu de găsit în secolul ăsta. Ţine Gorghiu cu dinţii de ea, că la câte funcţii are, doar cea de pilot de Formula 1 îi mai lipseşte. Şi din păcate, nu e glumă, e adevărul gol-goluţ pe care trebuie să-l spunem oamenilor. Măcar presa să nu tacă!
Corina Bote e membru PNL din anul 2008, și a fost consilier local al municipiului Sfântu Gheorghe din 2014, însă a renunțat și acum este consilier și în Parlamentul României. Din punct de vedere profesional, e specializată în Economie Agroalimentară și Mediu şi are un masterat în Asistență comunitară. Doamna spune că a ales să urmeze aceste studii pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă într-o comunitate și cum pot fi soluționate problemele cetățenilor. Sincer vorbind, până acum Corina Bote n-a făcut nicio minune, dar nu ne pierdem speranţa, că mai are funcţii şi nu se ştie niciodată de unde sare iepurele. Asta pentru că deşi a studiat economie alimentara și mediu, protejata Alinei Gorghiu este și consilier la Ministerul Afacerilor Interne, la Senat, iar în timpul liber compune pentru Corul Madrigal.
Dooo, reee, mii, faaa, sol, laaa, sii, dooo!
Apropo de Madrigal, săptămâna trecută, la prima şedinţă a Senatului din această sesiune, preşedintele Camerei Superioare, Alina Gorghiu, a invitat Corul Madrigal să cânte „Deşteaptă-te, române!”. Momentul a fost apreciat, dar puţini ştiu care sunt motivele pentru care Madrigalul a susţinut momentul artistic. Motivul se numeşte Corina Bote, mâna dreaptă a Alinei Gorghiu, care ia bani frumoşi din activitatea pe care o desfăşoară la Corul Madrigal, deşi n-am văzut nicăieri, în CV-ul ei, că ar avea, studii sau abilităţi în domeniu.
Bine, nici lăutarii n-au studii şi cu toate astea rup scena, dar la prima vedere Corina Bote pare ceva mai elevată. Are un discurs curăţel, se prezintă ca o adevărată doamnă şi vorbeşte de parcă ar fi gata să candideze la Casa Albă. În realitate, este o adevărată bătaie de joc pentru oamenii bravi din ţara asta care sunt ţinuţi la colţ, pe salarii de mizerie, în timp ce un personaj precum Corina Bote joacă pe toate fronturile şi chiar ar putea şi mai mult de atât.
În ultima vreme, s-a plimbat cam mult prin Argeş, iar judeţul nostru i-ar putea deveni o a doua casă, dacă acest lucru îi va folosi Alinei Gorghiu. Şi cum precampania electorală bate la uşă, Bote îi va ţine trena Alinuţei în speranţa că şi după 2024, va sta la masă cu îmbuibaţii, gen…


1 thought on “PASTILA de CAP! Liberal argeşean, protejat al Alinei Gorghiu, angajat la Senat, la MAI, la Madrigal!”